Lumea bună a hocheiului se întâlnește zilele acestea la Praga, la Campionatul Mondial ce adună cele mai bune 16 echipe din lume. În urmă cu câteva săptămâni, România a pus punct celui mai bun Mondial la care a participat în ultimii ani, reușind să promoveze în Divizia I, B după ce a terminat grupa neînvinsă, cu cinci victorii.
Un turneu bun făcut de elevii lui Greg Lindqvist, în care s-a remarcat unul dintre cei mai talentați jucători ai generației lui, Roberto Gliga (1,86 m și 90 kg). În vârstă de 22 de ani, Robi a reușit 9 puncte (4 goluri și 5 pase decisive) și a fost desemnat cel mai bun jucător al României în Islanda, dar și jucătorul meciului în partida cu Belgia. Fiul lui Marius Gliga, unul dintre cei mai valoroși atacanți ai hocheiului românesc din anii ’90, Robi a plecat la 14 ani de unul singur în Elveția, să joace hochei, a trecut și prin școala suedeză și acum evoluează în Franța, la Caen. ProSport îți spune povestea unui puști care nu a stat niciodată în umbra tatălui, un jucător pentru care niciun vis nu este imposibil de atins.
„E o bătaie de joc ce se întâmplă” Întâlnirea cu Robi Gliga are loc la câteva zile după întoarcerea echipei naționale din Islanda. O întâlnire întârziată de o operație de deviație de sept, cu care s-a ales după ce a recepționat o crosă în nas în finala sezonului trecut pe când juca la Brașov. O întâlnire ce nu putea avea loc decât la ceea ce era odată cel mai important punct hocheistic din București, Patinoarul Mihai Flamaropol.
Acum o ruină, în plină degradare, ce impresionează doar prin grămezile de gunoaie și buruienile înalte ce cuprind curtea, o altă curte altădată neîncăpătoare pentru mulțimea ce lua cu asalt arena pentru meciurile de orgoliu dintre Steaua și Miercurea Ciuc. Robi e punctual la întâlnire și pare mult mai înalt decât ultima dată când am stat de vorbă, în urmă cu vreo patru ani. Ne salută zâmbind și tresare surprins când dă cu ochii cu intrarea părăginită a Patinoarului. „Nu am mai fost aici de ceva timp, dar e o bătaie de joc ce se întâmplă. Poate pentru ceilalți e ușor să treacă pe aici, dar pentru mine unul, care am copilărit aici, am crescut practic în acest loc, este dureros să văd cum a ajuns”, oftează el.
Tristețea i se simte în voce, în timp ce privirea îi rătăcește peste golurile din zid și resturile de cărămidă aflate pe jos. „Îți dai seama ce lovitură este pentru hocheiul din București faptul că nu este un patinoar decent aici? Câte generații sunt pierdute? Este incredibil ceea ce se întâmplă într-o capitală europeană…Și mai avem pretenții de promovare și visăm să jucăm cu cei buni”, spune cu amărăciune Gliga junior.
Robi în fața Patinoarului Flamaropol, devenit astăzi o ruină FOTO: HOJDA Alexandru
Visa să joace în aceeași echipă cu tatăl lui Soarele cald, de mai, încălzește atmosfera și, încet-încet, Robi își începe povestea. Vorbele curg repede și amintirile din copilărie ies la iveală, văzute acum din perspectiva omului matur. Sare de la o poveste la alta, zâmbește când își aduce aminte de năzdrăvăniile pe care le făcea, de cum se ținea scai de tatăl său când acesta pornea spre patinoar și de faptul că stătea mai mult în apropierea gheții, decât acasă.
„Nu-mi mai aduc aminte de prima zi când am venit la patinoar pentru că toată copilăria mea este aici. Îmi amintesc însă că am pus pentru prima dată patinele în picioare pe când aveam patru ani. Mi-a plăcut senzația aceea când îți găsești echilibrul și poți patina în voie. În plus am avut norocul să fiu cu tata peste tot, mergeam cu el la meciuri, intram în vestiar. Erau lucruri care mă fascinau ca și copil. Visul meu era ca într-o zi să am și eu locul meu în acel vestiar și chiar să joc cu tata, să îl mai prind câteva meciuri pe gheață”, spune el.
Marius Gliga, tatăl lui Robert, a fost unul dintre jucătorii de bază ai naționalei de hochei a României între 1986 și 2000, participând la toate edițiile Campionatului Mondial organizate între 1986 și 2000. Vârful carierei l-a atins la începutul anilor ’90 când România a jucat în Divizia B a Mondialului
A ales hocheiul din instinct, fără să se gândească că va sta vreodată în umbra tatălui său, despre care spune că a jucat un rol important în alegerile sale. Robi a început la Steaua, la copii, după care a trecut pe la toate grupele grupării militare. „Eram înnebunit cu pregătirea, îmi amintesc că noi aveam ore cumplite de antrenamente, sâmbăta și duminica de la 7 dimineața. Atunci, ca să fiu sigur că ai mei nu uită să mă trezească și că nu voi rata antrenamentul, puneam prin casă bilețele să le amintesc că trebuie să mă trezească la 6”, explică el. O seriozitate în pregătire însușită de acasă, pe care avea să o pună în practică la toate echipele la care a jucat.
Marius și Robi Gliga, pe când juniorul nu debutase încă în echipa de seniori a Stelei FOTO: ProSport
„Niciodată nu m-am gândit dacă numele Gliga va fi povară pentru mine, că voi fi comparat în vreun fel cu tata. Eu încerc să fiu cât mai bun în ceea ce fac, fără să mă gândesc la el. Într-adevăr mai sunt momente când lucrurile nu se leagă și atunci mă întreb unde am greșit eu și ce ar fi făcut tata altfel”
Roberto Gliga
La 14 ani, singur în Elveția În 2007, totul avea să se schimbe pentru Robi. Remarcat într-un cantonament de pregătire efectuat în Elveția, la Davos, puștiul primea invitația de a juca cu echipa Top Novizen din Zurich la un turneu amical susținut de aceștia în Suedia. În cele câteva luni premergătoare competiției, Robi a luat lecții zilnice de limba germană pentru a se putea descurca. Evoluția bună în meciurile disputate i-a adus un contract cu echipa din Zurich.
Așadar, la doar 14 ani, elevul Robi cârmea spre Elveția. „Mi-a fost greu pentru că era prima dată când eram departe de prieteni. Nu pot să zic că mi-a lipsit familia pentru că eram obișnuit să fiu departe de casă, dar nu eram cu prietenii mei, cu colegii cu care jucasem atâția ani împreună. Și cel mai tare simțeam singurătatea în timpul liber pentru că la antrenamente, meciuri și la școală nu aveam timp să mă gândesc la altceva. Ziua trecea între antrenamente și școală, unde fusesem înscris într-o clasă pregătitoare, împreună cu ceilalți copii de la club”, povestește el. De altfel, de această perioadă se leagă și cele mai mari regrete legate de faptul că nu a fost suficient de pregătit pentru a se adapta acolo. Lipsa prietenilor și singurătatea l-au determinat să revină în țară, după numai câteva luni.
4 limbi vorbește Robi: engleză, franceză, germană și suedeză
Remarcat de antrenorul rivalilor de la Ciuc A revenit la Steaua, unde a jucat în paralel, la echipele de U18, U20 și seniori. După primele meciuri în Liga Națională a fost remarcat de antrenorul suedez al Sport Clubului, Ulf Weinstock, care avea să-i propună să joace în Suedia. Astfel, pentru a doua oară, Robi părăsea România pentru a juca la Tingsryds.„Nivelul jocului e senzațional în Suedia, e unul dintre cele mai bune campionate din lume. Când te uiți la TV pare totul mult, mult, mai încet față de cum se joacă. Trebuie să patinezi bine, să ai șut bun și să joci în viteză. Cam așa ar trebui să jucăm și noi la națională dacă vrem să progresăm, pentru că noi ținem în continuare foarte mult de puc și patinăm mai puțin”, spune Robi. Cu lecția învățată din Elveția, acesta s-a adaptat repede la Tingsryds. Cu multă muncă a câștigat încrederea antrenorului și, încet-încet, a început să joace în paralel la U18 și U20.
Era începutul unei aventuri care avea să dureze trei ani. „A fost perioada în care am acumulat cel mai mult pentru că pe lângă antrenamentele făcute cu echipa, noi cei de sub 19 ani aveam antrenamente și cu Academia. Aveam cu trei antrenamente în plus pe gheață și asta conta enorm. În plus am învățat lucruri despre care în România nu se prea vorbea, cum e alimentația, pregătirea psihică”, explică el. Aici a împărțit apartamentul cu un coleg de echipă și s-a autogospodărit: „Așa te maturizezi mai repede, în plus mi-a folosit experiența trăită în Elveția. Am început să îmi fac singur de mâncare, să spăl, să fac curățenie, absolut toate lucrurile din gospodărie”.
Robi, la un angajament în meciul cu Belgia FOTO: BENTIA Robert
„Mi-a plăcut în Suedia simplitatea oamenilor și felul lor liniștit, relaxat de a vedea viața. Toată lumea mi-a spus că nordicii sunt reci, interiorizați, dar am fost surprins să descopăr oameni calzi, gata să ne dea o mână de ajutor. Poate în orașele mari așa e, dar în cele mici toată lumea se cunoaște și vrea să dea o mână de ajutor”
Din Transilvania în Normadia După trei ani de hochei adevărat s-a întors în România pentru că Tingsryds retrogradase în Liga a III-a, iar salariile erau foarte mici. „Mi-aș fi dorit să rămân acolo, însă Suedia e o țară scumpă și nu doream să scot bani din buzunarul lui tata. Întotdeauna mi-a plăcut să contez pe mine și să nu mai depind financiar de ai mei”, spune el cu maturitate. În țară a acceptat oferta cea mai bună, cea a Coronei Brașov, cu care va juca în ediția 2013-2014 finala Ligii Naționale de hochei. În 2014, deși mai avea un an de contract cu brașovenii, a ales să schimbe campionatul și să plece în Franța, la echipa franceză Caen Les Drakkars, în Normandia. A fost o mutare pe care Robi o consideră pozitivă, chiar dacă în Franța, hocheiul nu este foarte popularizat. „Ne asemănăm ca mentalitate cu francezii. Cred că prima luna a fost mai grea, când spui că ești român ești privit cu reticență, sunt mai distanți ca oameni, însă e bine că grupul nostru e unit. Faptul că joc acolo e un progres pentru că Franța joacă în Grupa Mondială, cu toate forțele hocheiului și campionatul intern este puternic”, punctează el. Deși echipa a retrogradat în acest sezon din Ligue Magnus, Robi și-a prelungit contractul cu ei pentru încă un sezon.
Robi este unul dintre jucătorii de bază de la Caen FOTO: Arhivă personală
Dublă în Islanda După un sezon oscilant cu Caen, Robi a reușit o evoluție de senzație la Campionatul Mondial din Islanda, Divizia a II-a, Grupa B. El a fost pe gheață în toate cele cinci mecirui, a reușit 9 puncte și a cucerit două trofee, jucătorul meciului cu Belgia și cel mai bun jucător al României în turneu. „Am profitat de faptul că antrenorul a dat mai multă încredere tinerilor și mi-am spus că e șansa mea să arăt că merit să fiu titular. Acest turneu a fost o oportunitate pentru noi, cei mai tineri să arătăm că știm hochei și că avem nevoie de mai multe meciuri pe gheață”, explică el. Deși România a bătut tot în Islanda, terminând grupa neînvinsă, Robi este realist în ce privește viitorul. „Dacă nu vom face ceva să creștem nivelul jocului, degeaba am urcat în eșalonul valoric dacă nu ne putem menține acolo. Chiar dacă vom înscrie mai puțin, e important că vom întâlni echipe mai puternice, pentru că doar jucând cu cei mai buni decât noi putem progresa „, spune el.
România a terminat neînvinsă Mondialul din Islanda FOTO: BENTIA Robert
„Singurul mod prin care poți reuși în hochei este munca. Fiecare antrenor preferă un jucător care muncește mult, chiar dacă are talent mai puțin, unuia talentat care e puturos. Am încercat ca la toate antrenamentele să fiu primul, să mă autodepășesc”
Robi, premiat în Islanda pentru evoluția bună FOTO: BENTIA Robert
Greu de trecut peste statutul de import Până la anul când România își va măsura puterile cu echipele din eșalonul superior valoric, Robi va trage tare la echipa lui de club. Deși este în vacanță mărturisește că face zilnic pregătire fizică și este atent la ce mănâncă. Zâmbește când îl întreb dacă se antrenează și pe role, principala metodă prin care se pregăteau vara, în București, micuții hocheiști. „Sincer, mă descurc cam rău pe rotile mai ales când e vorba de oprit, pentru că sunt tentat să pun frâna ca la hochei și era de vreo două ori să cad destul de rău”, mărturisește el. Discuția despre hochei se prelungește, îmi spune despre norocul de a avea întotdeauna antrenori care au știut să îi pună în valoare calitățile, despre cum acest sport l-a format ca om de echipă, coleg și prieten.
Își dorește să stea departe de accidentări și să ajungă să joace, deși este aproape imposibil, în Elveția sau în Germania. „Este visul meu să joc într-una din aceste țări, deși este greu pentru un român să se impună acolo. Ești considerat import, iar ei caută jucători care să facă diferența, să fie peste ce au ei acolo, ca să crească valoarea echipei. În Elveția sunt acceptați doi străini și e foarte greu să prinzi echipă acolo, dar voi încerca să fac totul pentru a ajunge acolo. Îmi place să reușesc lucruri ce par imposibile la prima vedere„, încheie Robert Gliga. Cuvinte ambițioase rostite în fața unui patinoar în ruină. Un loc unde, în urmă cu 18 ani, un puști micuț se ținea de mâna tatălui său pentru a face primii pași pe gheață.
Principalele repere în cariera lui Robi Gliga: 2008- 2009 medalie de bronz la Mondialul de U18, Divizia a II-a, Grupa A 2009 – 2010 argint cu naționala la Mondialul de U18 , Divizia a -II-a, Grupa A unde a cucerit trofeele de cel mai bun atacant din turneu, cele mai multe goluri (10), cele mai multe puncte (15), cel mai bun jucător al României la Mondialul bronz cu naționala la Mondialul de U20 Divizia a II-a, Grupa B argint cu naționala de seniori la Mondial, Divizia a II-a, Grupa B 2010-2011 medalie de argint cu naționala la Mondialul de U18, Divizia a II-a, Grupa A, cel mai bun atacant, cele mai multe puncte reușite (15), cel mai bun jucător al României la acest turneu 2011-2012 medalia de aur cu naționala la Mondialul de U20, cel mai eficient în câstigarea angajamentelor 72, 18% , cel mai bun atacant 2012- 2013 medalie de bronz la Mondialul de U20, cel mai bun atacant al turneului 2014-2015 medalie de aur la Mondialul de seniori, cel mai bun jucător al României, jucătorul meciului în România – Belgia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER